Șoferii vitezomani, în vizorul polițiștilor! 19 conducători auto, lăsați fără permise și amenzi de 56.000 lei, în doar 4 ore!

Ieri, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în colaborare cu cei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș Severin, au desfășurat o acțiune comună pe DN 6, având ca principal obiectiv prevenirea accidentelor rutiere generate de viteza excesivă.

Activitățile s-au desfășurat în intervalul 15.00-19.00, fiind utilizate echipamente radar amplasate în sistem „cascadă”.

Astfel, polițiștii mehedințeni au constatat 77 de abateri contravenționale pentru care au fost aplicate sancțiuni în valoare de peste 56.000 de lei.

Pentru nerespectarea regimului legal de viteză, au fost aplicate 40 de sancțiuni, iar în 19 dintre situații, s-a dispus și măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, după ce conducătorii auto au fost depistați rulând cu viteze ce depășeau cu mai mult de 50 km/h limita admisă pe respectivul sector de drum.

Totodată, în cadrul acțiunii, au controlate 122 de vehicule și legitimate 127 de persoane.

Prin această acțiune, polițiștii au urmărit creșterea gradului de siguranță rutieră, responsabilizarea participanților la trafic și reducerea riscului de producere a accidentelor grave, viteza excesivă fiind una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere grave.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!