Proverbul „țara arde și baba se piaptănă” se aplică fără doar și poate în Mehedinți și poate fi adaptat cu brio la situația de urgență, pe care o traversează județul în ultimele zile. Județul arde (la propriu) și prefectul se plimbă la diverse sindrofii. De fix o săptămână, o arie protejată (formată, în mare parte, din pin negru de Banat și fag) din Parcul Natural Porțile de Fier (pe raza comunei Svinița), de aproximativ 120 – 130 de hectare arde, iar echipe mixte intervin zi de zi la fața locului, punându-și viața în pericol. Vorbim despre efective din cadrul ISU Mehedinți, lucrători din cadrul Ocolului Silvic Orșova, rangeri ai Parcului Natural “Porțile de Fier”, voluntari și jandarmi din cadrul IJJ Mehedinți.
În tot acest timp, prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, nu doar că nu și-a făcut apariția la fața locului, pentru a-și îndeplini rolul de coordonator în domeniul situațiilor de urgență (rol pe care îl prevede Codul Administrativ), ci a ales să se plimbe pe la sindrofii, organizate în clădiri prevăzute cu aer condiționat, departe de temperaturile dogoritoare de afară.
Astăzi, la fix o săptămână de când incendiul din Svinița se manifestă (iar cei care luptă pentru acest stingerea flăcărilor au solicitat în mod repetat sprijin), prefectul de Mehedinți a găsit de cuviință să se prezinte cu un discurs la Ziua Inspecției Muncii (implicit a marcării a 25 de ani de la înființarea Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinți), într-un cadru elegant, ferit de pericole și departe de agitația de la lupta pentru stingerea flăcărilor din Svinița.
Astăzi, la o săptămână de la izbucnirea flăcărilor și de la lupta neîncetată a echipelor care intervin pentru stingerea incendiului, s-a intervenit cu un elicopter Black Hawk (271) din cadrul IGAv, care a executat numeroase acțiuni de aruncare a apei din aer deasupra perimetrului afectat. Intervenția elicopterului a fost solicitată, după ce, inițial, pe lângă forțele de intervenție de la nivelul solului, au acționat două aeronave C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române, configurate pentru stingerea incendiilor.
Întrucât prefectul de Mehedinți, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu, a fost mai mult absent decât implicat în situația incendiului din Svinița (observând din birou situația), intervenția aeronavelor a fost una tardivă, iar flăcările s-au extins cu repeziciune, forțele de intervenție de la sol fiind nevoite să se lupte cu flăcările în condiții vitrege. De altfel, misiunea celor două aeronave a fost una greoaie în contextul în care acestea trebuie alimentate cu apă, în județul Timiș, pe când elicopterul ajuns astăzi în județ este alimentat direct din Dunăre, lângă locul intervenției. În tot acest timp, forțele de intervenție au acționat în caniculă, urcând pe teren accidentat și fără căi de acces, iar coordonatorul situațiilor de urgență s-a limitat la a apela din când în când forțele de intervenție și, în rest, sindrofie să fie!
De altfel, atitudinea prefectului de Mehedinți nu este una care să surprindă. De la numirea pe funcție, Alin Isuf a fost ceva mai ca apa sfințită: nici nu i-a deranjat pe concetățenii săi, însă nici nu a întreprins vreun demers pentru a le veni în sprijin, mai ales atunci când situația a impus-o. În 2023, când au avut loc mai multe valuri de inundații, cauzate de ploile abundente, prefectul nu s-a arătat deloc, atribuțiile fiind delegate unuia dintre subprefecți. Mai mult decât atât: nici la revenirea pe plaiurile natale, Isuf nu pare să se fi interesat prea tare de soarta mehedințenilor afectați de viituri, căci, nici în al 12-lea ceas, nu a catadicsit să meargă pe teren, nici pentru a vedea ce pagube au lăsat apele în urmă.
Constantin Alin Isuf îndeplinește funcția de prefect al județului Mehedinți, din luna ianuarie 2022, fiind susținut și numit politic din partea PSD. Înainte de numirea pe acest post, a lucrat ca director executiv la Resurse Umane, în Consiliul Județean Mehedinți.