A fost aprobată lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă”, în ultima ședință de Guvern. În total, la nivel național, au fost incluse 1.462 de școli, iar suma repartizată este de 1.135.654 mii lei. Numărul estimat de preșcolari și elevi, care vor primi masa la școală, este de 514.700, cu 75.074 mai mulți față de 2024, când numărul estimat a fost de 458.833 de elevi. Numărul unităților de învățământ a crescut cu 239, față de de anul trecut, când au fost incluse 1.223.
La nivelul județului Mehedinți, sunt incluși 6379 beneficiari (elevi și preșcolari) din 31 de unități de învățământ din localitățile: Gruia, Husnicioara, Bâcleș, Vânători, Butoiești, Punghina, Căzănești, Jiana, Livezile, Isverna, Malovăț, Salcia, Tâmna, Breznița – Ocol, Șimian (Școala Cerneți și Școala Șimian), Ponoarele, Strehaia, Drobeta Turnu Severin (Școala Gimnazială Nr. 5), Izvoru Bârzii, Cujmir, Ilovăț, Obârșia de Câmp, Braniștea, Pădina Mare, Oprișor, Bălăcița, Corlățel, Bâlvănești, Devesel, Vlădaia.
Programul Național „Masă sănătoasă” constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar format dintr-o masă caldă sau, după caz, dintr-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.