În perioada 20–24 aprilie, județul Mehedinți găzduiesc Olimpiada Națională de Biologie (nivel liceal), una dintre cele mai importante cimpetiții școlare din România, dedicată elevilor cu performanțe de top. Autoritățile județene și locale asigură logistica, finanțarea și condițiile de cazare.

„Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Colegiul Național <<Traian>> a organizat deschiderea oficială a Olimpiadei Naționale de Biologie, un eveniment de prestigiu dedicat performanței și excelenței în educație. Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru festiv, reunind elevi de excepție, cadre didactice și invitați de seamă. Ne-au onorat cu prezența domnul Alin Isuf, prefectul județului Mehedinți, domnul Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți, și domnul Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin. De asemenea, ne-am bucurat de prezența reprezentanților Ministerului Educației: doamna inspector Dana Călugăru și doamna Iovanovici Nicoleta, președintele Comisiei Centrale a Olimpiadei Naționale de Biologie. Mulțumiri deosebite Colegiului Național <<Traian>> pentru găzduirea acestui eveniment și doamnei director, profesor Mariana Dumitrașcu, pentru implicare și sprijin! Adresăm mulțumiri partenerilor noștri: Consiliul Județean Mehedinți, Primăria și Consiliul Local Drobeta-Turnu Severin, pentru susținerea acordată. Le dorim mult succes tuturor participanților și o experiență de neuitat în cadrul acestei competiții!”, transmit reprezentanții Inspectoratului Școlar Mehedinți.

273 de elevi din întreaga țară participă la această competiție națională, alături de profesori coordonatori și reprezentanți ai mediului educațional.

„Faptul că această olimpiadă se desfășoară în județul Mehedinți reprezintă un motiv de satisfacție și confirmă capacitatea noastră de a organiza evenimente educaționale importante, la nivel național. Mă bucur să le fim gazde participanților și apreciez implicarea tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment. Consiliul Județean Mehedinți susține desfășurarea competiției, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin și Colegiul Național <<Traian>>, prin asigurarea condițiilor necesare. Olimpiada Națională de Biologie este o competiție care valorizează performanța și seriozitatea în pregătire, dar și interesul pentru știință și pentru înțelegerea mediului în care trăim. Cu atât mai mult îi susținem pe olimpicii de astăzi, tineri preocupați de cunoaștere, cercetare și de construirea unui parcurs bazat pe performanță. Îi felicit pe organizatori pentru efortul depus și le mulțumesc tuturor celor implicați pentru sprijinul acordat. Urez tuturor participanților mult succes și o experiență frumoasă în județul Mehedinți!”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.





