Bărbatul, care a decis să încheie socotelile cu viața, în această dimineață, este profesor de arte plastice, în Drobeta Turnu Severin. Acesta a recurs la gestul extrem pentru că soția ar fi divorțat de el, iar copilul cuplului, în vârstâ de 10 ani, a rămas în grija femeii. Fratele victimei este cel care a alertat autoritățile despre faptul că bărbatul s-a aruncat de la etaj. Inițial, bărbatul a fost transportat la spital cu numeroase politraumatisme, iar câteva ore mai târziu, a decedat.
„Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că fratele său s-ar fi aruncat în gol de la etajul 4. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică și Biroului de Investigații Criminale care, în urma cercetărilor efectuate au stabilit că un bărbat de 50 de ani, din Drobeta-Turnu Severin s-a aruncat de la fereastra apartamentului său, situat la etajul 4. În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea identificării tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.”, transmite IPJ Mehedinți.