O nouă intervenție de amploare este în desfășurare pe raza localității Cârjei, comuna Hinova, acolo unde un incendiu izbucnit la vegetația uscată s-a propagat la două anexe gospodărești.
La fața locului, acționează două autospeciale de stingere și 9 subofițeri din cadrul ISU Mehedinți și ISU Gorj. În sprijin, se deplasează încă trei autospeciale de stingere din cadrul ISU Mehedinți și ISU Dolj, cu un efectiv total de 10 subofițeri.
Pompierii intervin pentru limitarea propagării flăcărilor și protejarea bunurilor cetățenilor, în condițiile în care vântul și temperaturile ridicate favorizează extinderea incendiului.




