Noaptea trecută, s-a dat alarma în satul Păltinișu, din comuna mehedințeană Căzănești. Un incendiu violent a izbucnit în pădure, existând posibilitatea ca flăcările să se extindă spre gospodăriile cetățenilor. Alarmați, cetățenii au observat focul în pădure și au alertat autoritățile. La fața locului, s-au deplasat pompierii (inițial, cu o autospecială cu apă și spumă, fiind suplimentată cu încă una). Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 7 hectare, afectând pădurea. Intervenția a fost una dificilă din cauza zonei greu accesibile.
„Normal că ne este teamă. Sunt vreo 500 de metri până la case. Eu am sunt la pompieri să vină. Oricui i-ar fi frică în locul nostru.”, povestește un cetățean.
„Acolo, nu pot ajunge mașini. Se poate interveni doar cu ATV-uri, cu lopeți, cu alte surse. E drum accidentat. Nu poți merge decât pe jos. Dacă trece focul de drum, ajunge la case. Arde rău. Focul e pus, cu siguranță. Ne este teamă să nu ajungă la case. Flăcările se extind repede, pentru că vegetația este foarte uscată.”, spune alt localnic.
Având în vedere numărul mare al incendiilor de vegetație înregistrate, precum și suprafața considerabilă de teren afectată, pompierii transmit cetățenilor că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Astăzi, pe raza județului, se manifestă alte incendii în Svinița, în zona Lazuri, în aria cuprinsă între UAT Isverna și UAT Balta și în satul Runcșoru – comuna Bala.