Peste 60 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin au protestat, în această dimineață, în curtea unității medicale, nemulțumiți de proiectul legii salarizării și de lipsa unui dialog real cu Guvernul. Acțiunea a fost inițiată de Sindicatul Sanitas, iar restul personalului s-a alăturat demersului prin grevă la locul de muncă, fără întreruperea activității medicale. Participanții solicită menținerea drepturilor salariale și revizuirea măsurilor care vizează diminuarea sporurilor acordate personalului din sistemul sanitar.

Reprezentanții sindicali susțin că reducerile vor afecta în special angajații care își desfășoară activitatea în secțiile cu grad ridicat de risc și solicitare, precum Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Diminuarea sporurilor va avea, conform sindicatelor, un impact semnificativ asupra veniturilor personalului medical și auxiliar din aceste compartimente. La protest, au participat peste 60 de salariați, în timp ce ceilalți angajați ai spitalului au ales forma de protest prin grevă la locul de muncă. Acțiunea a beneficiat și de susținerea conducerii unității sanitare, care și-a exprimat sprijinul față de revendicările personalului.

„Facem parte din echipa medicală și susținem de acest demers. Conducerea unității susține acțiunea. Este un demers justificat. Avem deficit de personal, care afectează calitatea actului medical. Dacă se pune în discuție și diminuarea sporurilor (implicit – a salariilor), nu va mai exista motivație. Se pune în discuție și reducerea unor posturi. Sunt, însă, convinsă că, prin demersurile celor de la SANITAS, se va ajunge la un numitor comun. Vorbim despre o subfinanțare a sistemului medical (de 4 – 5 ori mai mică). Cheltuielile au crescut, dar decontul este același.”, declară purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, Elena Bololoi.

În ciuda protestului, activitatea medicală s-a desfășurat în condiții normale. Consultațiile, intervențiile și serviciile medicale de urgență au fost asigurate, iar pacienții nu au fost afectați de acțiunea de protest.
Sindicaliștii avertizează că, în lipsa unor soluții din partea autorităților, protestele ar putea continua și în perioada următoare, întrucât diminuarea sporurilor riscă să accentueze dificultățile cu care se confruntă deja sistemul sanitar și să afecteze capacitatea spitalelor de a păstra personalul în secțiile cu cele mai dificile condiții de muncă.





