PF I funcționează la capacitate. 30% din valoarea mentenanței hidroagregatului 1 a fost recuperată în perioada de probe.

Hidrocentrala Porțile de Fier I a repus în funcțiune hidroagregatul nr. 1 (HA 1), un proiect de anvergură, în valoare de 55 milioane de lei. Începând cu data de 19 martie, toate hidroagregatele de la PF I sunt în funcțiune, ceea ce înseamnă că hidrocentrala funcționează la capacitate. La evenimentul de inaugurare, au participat conducerea companiei și ministrul Energiei.

„Este o zi mare pentru sectorul energetic și România. Este o lucrare de mare complexitate, o lucrare de nivelul 3 de reparații. Este un hidroagregat care funcționează bine. De altfel, toate cele 6 hidroagregate funcționează bine și ne ajută și cotele Dunării. Este energie sigură, ieftină și curată. Este o lucrare de peste 10 milioane de euro. Astăzi, putem conta pe toate cele 6 hidroagregate la PF I.”, declară ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Repunerea în funcțiune a hidroagregatului nr 1 va duce la creșterea capacității de producție a energiei hidro.

„Acum, avem un agregat funcțional. 30% din valoarea investiției a fost, deja, amortizată. Energia produsă în programul de probe și în cele câteva zile care au trecut de la probe și până la recepția propriu-zisă a făcut ca 30% din valoarea lucrării să fie recuperată. Vorbim despre 10 – 12 zile. Vorbim despre producție în programul de probe, pentru că, în exploatare comercială, suntem de miercuri, 19 martie.”, declară, la rândul său, Dragoș Novac, managerul Sucursalei Porțile de Fier I.

Cu un portofoliu extins de centrale hidroelectrice, Hidroelectrica este lider în producția de energie electrică curată și un partener cheie în tranziția energetică a României. Compania investește constant în modernizarea infrastructurii sale și dezvoltă soluții inovatoare, menite să sprijine un sistem energetic durabil, sigur și eficient.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!