12 localități din Mehedinți ar urma să fie racordate la rețeaua de gaze naturale. Proiect strategic în Mehedinți, pentru dezvoltarea infrastructurii naționale de energie, aprobat de Guvern!

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul României a alocat, în ultima ședință, 500 de milioane de lei din Fondul de Mediu pentru modernizarea și extinderea rețelei de gaze naturale, un proiect strategic pentru dezvoltarea infrastructurii naționale de energie.

„Din această sumă, județul nostru va beneficia direct prin finanțarea conductei Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa, un proiect realizat de Transgaz.  Valoarea acestei investiții, care va primi finanțare nerambursabilă, se ridică la 229,1 milioane lei. Aceasta va consolida rețeaua de gaze în zona Mehedinți-Caraș-Severin, facilitând trecerea de la centralele pe cărbune la cele pe gaze naturale, în conformitate cu obiectivele de decarbonizare asumate de România. Această investiție este printre cele mai importante anunțate de prim-ministrul Marcel Ciolacu, în județul Mehedinți, contribuie la dezvoltarea economică, la atragerea de noi investiții și, nu în ultimul rând, la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor prin acces la o sursă de energie mai curată și mai eficientă. Consiliul Județean Mehedinți a emis deja certificatul de urbanism în scopul  elaborării documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construire a conductei. Într-o primă evaluare, investiția va acoperi necesarul de gaze pentru un număr de aproximativ 27.500 consumatori casnici din cele două județe, mai bine de jumătate aflându-se în Mehedinți, dar și sute de instituții publice și agenți economici.”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

În județul Mehedinți, traseul conductei este: Prunișor – Husnicioara – Căzănești – Șișești – Ilovăț – Bâlvănești – Godeanu – Balta – Podeni – Cireșu – Ilovița – Orșova.