Accidentul produs pe DN 6 între Șimian și Balota (între trei autoturisme) ar fi avut loc, conform primelor cercetări, după ce o șoferiță ar fi pătruns pe sensul opus de mers, acolo unde autoturismul său a acroșat o școală de șoferi, care, la rândul său, a ricoșat într-un alt autoturism. Instructorul mașinii școlii de șoferi spune că se afla în timpul programului, în autoturism fiind patru cursanți. Mașina școlii se îndrepta spre examenul auto.
„Noi, cu școala, circulam regulamentar spre Drobeta Turnu Severin, iar un conducător auto a intrat pe sens opus și a intrat în mașina noastră. Eram cu patru cursanți, iar unul dintre ei a fost rănit. Eram în timpul orelor de condus.”, spune instructorul.
„Urmează, în urma verificărilor și a cercetărilor, să stabilim mecanismul și cauzele producerii accidentului rutier. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. ”, declară agent – șef adjunct Doru Vrăjitoru, din cadrul Serviciului Rutier Mehedinți.
În urma accidentului, au fost rănite patru persoane (printre care și o femeie însărcinată în 10 săptămâni).
„Avem patru victime – toate sunt conștiente. Au traumatisme cranio-cerebrel, hemitorace. Este și o femeie însărcinată – nu pune probleme. Toate victimele sunt transportate la spital.”, declară medicul de pe SAJ, Cornelia Bernardi.
„Ne-am deplasat la fața locului cu un ASAS și un echipaj SMURD. Am găsit trei autoturisme și patru victime cooperante și conștiente. Victimele au fost transportate la UPU, cu autospecialele SAJ și SMURD. ”, declară, la rândul său, șeful echipei de intervenție din cadrul ISU Drobeta, plutonier adjutant – șef Cătălin Oprițoiu.