IPJ Mehedinți anunță că a demarat un control intern, după incidentul de ieri, produs în trafic între doi polițiști ai inspectoratului. Un comisar – șef din cadrul Centrului Operațional al Inspectoratului, oprit pentru un control de rutină, a fost amendat, de către polițistul rutier, pentru nepurtarea certurii de siguranță și aplicarea de folii neomologate pe geamurile autoturismului. După acest episod, polițistul sancționat a sunat la 112 și a cerut sprijinul altui echipaj, reclamând faptul că polițistul, care l-a amendat, este băut și drogat. La fața locului, s-a deplasat un alt echipaj care l-a testat, la solicitarea comisarului-șef, pe polițistul constatator. Rezultatele testărilor au fost negative.
„La data de 18 martie a.c., ora 14.34, un bărbat din Drobeta-Turnu Severin, aflat în timpul liber, a sesizat prin S.N.U.A.U 112 că un agent de poliție, aflat în timpul serviciului, pe bulevardul Carol I, s-ar afla sub influența substanțelor psihoactive. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Control Intern și Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin, care în urma verificărilor, au stabilit că agentul de poliție se afla în timpul serviciului, iar la testarea cu aparatele din dotare, rezultatele au fost negative. Totodată, din cercetări a reieșit că la data de 18 martie a.c, ora 14.16, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, agentul de poliție a oprit in trafic un autoturism condus de bărbatul care a făcut sesizarea, constatând faptul că acesta nu purta centura de siguranță și avea aplicate folii neomologate pe geamurile laterală față, motiv pentru care a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară i-a fost reținut certificatul de înmatriculare. Întrucât apelantul este polițist în cadrul I.P.J. Mehedinți, a fost sesizat Biroul Control Intern, care efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând ca la finalizarea acestora să se propună măsurile corespunzătoare. Facem precizarea că Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinţi se delimitează ferm de orice activitate sau comportament care nu este în concordanță cu legea, cu prevederile Legii 360/2002, privind statutul polițistului și cu prevederile Codului de etică și deontologie al polițistului.”, transmite IPJ Mehedinți.
Știrea inițială: