Ce se întâmplă cu încălzirea Severinului? Senatul a votat legea care permite primăriilor să facă împrumuturi pentru asigurarea agentului termic.

Senatorii au adoptat Legea 373/2025, care permite unităților administrativ – teritoriale să garanteze împrumuturi pentru asigurarea agentului termic.

„Această măsură oferă primăriilor posibilitatea de a acționa rapid, astfel încât oamenii să nu rămână fără căldură în sezonul rece. Pentru municipiul Drobeta-Turnu Severin, legea reprezintă o soluție de care aveam nevoie pentru a asigura un serviciu public esențial pentru locuințele, unitățile de învățământ, unitățile medicale și instituțiile publice racordate încă la sistemul centralizat de încălzire. PSD a susținut această inițiativă, demonstrând, încă o dată, că este preocupat de nevoile reale și siguranța cetățenilir din municipiul Drobeta Turnu Severin. Grupul AUR s-a abținut de la vot. Diferența dintre vorbe și fapte se vede tocmai în momentele când trebuie luate decizii pentru oameni. Vom continua să sprijinim măsurile care aduc stabilitate, responsabilitate și soluții pentru județul Mehedinți.”, declară senatorul Oana Buzatu.

„Am votat, în plenul Senatului, Legea nr. 373/2025, privind aprobarea Ordonanței care permite unităților administrativ – teritoriale să garanteze împrumuturi destinate asigurării agentului termic, inclusiv pentru municipiul Drobeta-Turnu Severin. Menționez că grupul parlamentar AUR s-a abținut de la vot.”, transmite, la rândul său, senatorul Liviu Mazilu.

Severinul va primi, de la teezoreria statului, suma de 50.000.000 de lei. Primăria Severin are nevoie de aproximativ 92 de milioane de lei pentru a acoperi integral costurile de producere și furnizare a agentului termic, restul sumei urmând a fi alocată din bugetul local. Sistemul centralizat de încălzire deservește 18.000 de locuințe din Drobeta-Turnu Severin (din totalul de 35.000) și 15 unități de învățământ. Prețul pe care îl va plăti populația pentru agentul termic: 550 lei/gigacalorie.

Cel mai mare necesar de împrumut pentru asigurarea agentului termic a fost raportat de municipiul Iași (110 milioane lei), urrmat de Bacău (97 milioane lei), Drobeta Turnu Severin (peste 91,7 milioane lei), Constanța (80 milioane lei), Oradea (70 milioane lei), Ploiești (50 milioane lei), Focșani (50 milioane lei), Botoșani (8 milioane lei) și Gheorgheni (3 milioane lei). În total, este vorba despre aproape 560 milioane lei.

Conform Legii finanțelor publice locale, primăriile nu mai pot contracta sau garanta împrumuturi dacă ajung să aibă datorii de peste 30% din media aritmetică a veniturilor proprii, diminuate cu veniturile din valorificarea unor bunuri, pe ultimii 3 ani anteriori, sau au plăți restante din anul anterior.

Astfel de derogări au mai fost acordate, în același scop, și în 2024, și în 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!