Cozi la Taxe și Impozite! Severinenii s-au înghesuit să plătească dările către stat, încă din prima zi în care aceste taxe pot fi achitate.

Cozi la ghișee, pentru plata taxelor și a impozitelor locale! În Drobeta Turnu Severin, contribuabilii s-au așezat la cozi încă de la primele ore ale dimineții, pentru a-și achita dările. Mulți dintre ei spun că vor să scape de grija impozitului.

Începând de astăzi, severinenii își pot achita impozitele pe proprietăți. Municipalitatea a decis ca, în noul an, să nu fie aduse majorări ale acestor taxe, altele decât cele prevăzute de lege, ca urmare a creșterii inflației. Astfel, taxele și impozitele locale cresc cu 13,8%, ca urmare a indexării cu rata anuală a inflației, fiind una dintre cele mai semnificative majorări din ultimii ani. Cu toate acestea, contribuabilii susțin că majorarea nu este resimțită. De altfel, severinenii, care plătesc taxele și impozitele în primele trei luni ale anului 2023, adică până la data de 31 martie, beneficiază de o reducere de 10% din valoarea acestora. Cei mai mulți contribuabili achită taxele fizic, la ghișee, deși există și varianta de plată on-line. Astfel, chiar dacă a fost prima zi de plată, s-au format cozi la toate sediile în care pot fi achitate impozitele. Cele mai mari cozi s-au format la punctul de lucru de la Piața „Mircea”.

„Am plătit din prima zi, să îmi fie mai ușor pe parcursul anului, să nu mai am grija acestei plăți. Impozitul este mai mare decât anul trecut.”, spune o severineancă.

„Eu vreau să vând un apartament și îmi trebuie certificat fiscal. Trebuie să plătec pentru tot anul impozitul pe apartament. Nu am plătit cu mai mult față de anul trecut. Am stat și la coadă. E prima zi în care se pot plăti impozitele. Nu înțeleg de ce, dacă toate instituțiile au lucrat, nu s-au putut achita impozitele către stat din data de 3 ianuarie.”, povestește un contribuabil.

„Am vrut să scap de datorii. De fiecare dată, plătesc pe tot anul la început. Primesc și bonificație. Aveam de plătit impozit pe garsonieră, pe mașină și tariful la gunoi.”, spune o altă contribuabilă.

„Am zis să îmi iau o grijă. Am plătit impozitul pe mașină și pe garsonieră. Am plătit și gunoiul. Nu știam că se plătește și taxa pe gunoi aici.”, spune un severinean.

„Așa sunt pensionarii – să își achite toate datoriile. Trebuie să plătesc impozitul pe apartament.”, spune o contribuabilă care, la rândul ei, a venit să achite dările către stat, astăzi.

Severinenii, care nu achită integral impozitul până la sfârșitul lunii septembrie, vor fi suprataxați.

 

Un comentariu

  1. Ca platesc impozitul nu ma cam trag inapoi insa cand platesc salubritatea un serviciu foarte scump si-l platesc degeaba datorita faptului ca nici nu vine cu ANI sa ia gunoiul asta ma supara f tare.Am vorbit de n ori cu primarul ce credeti ca a rezolvat ceva.Nimic absolut cotizant degeaba,rusine sa va fie luati bani de la oameni si nici serviciul nu vil faceti.

Răspunde-i lui ursulean sAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!