Drobeta-Turnu Severin a fost prezent, în aceste zile, la cel mai important Târg de Turism din Bulgaria.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența Excelenței Sale doamna Brândușa Predescu, Ambasadorul României în Bulgaria, care a apreciat standul nostru, precum și demersurile noastre pentru promovarea orașului.

„Vizitatorii standului au avut ocazia să descopere două dintre cele mai apreciate atracții turistice din Severin: Cetatea Medievală și Castelul de Apă. Le-am pus la dispoziție materiale promoționale – broșuri, pliante, cărți despre istoria și cultura orașului – alături de machete detaliate și prezentări interactive, menite să ofere o experiență captivantă. În 2024, aceste obiective turistice au fost vizitate de aproximativ 46.000 de persoane, dintre care aproape 20% au fost turiști străini. Această prezență la târg este parte a strategiei noastre de a crește vizibilitatea Severinului pe plan internațional și de a atrage un număr tot mai mare de vizitatori. Ne propunem să participăm constant la astfel de evenimente, atât în România, cât și în străinătate, pentru ca Drobeta-Turnu Severin să fie cunoscut, explorat și apreciat la adevărata sa valoare.”, transmite primarul munocipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.





