150 de lei pe an costă un loc de parcarea de reședință în Drobets Turnu Severin. Municipiul se află printre cele mai ieftine orașe din țară din punct de vedere al tarifului pentru 2026. Astfel, un loc de parcare de reședință în Drobeta-Turnu Severin are un tarif de bază echivalent cu 12,50 lei pe lună. Într-o comparație între 12 municipii reședință de județ, Severinul are al treilea cel mai mic tarif minim, după Cluj-Napoca și Brașov. În Iași și Constanța, valorile de bază sunt de peste trei ori mai mari.
Tariful pentru un loc de parcare de reședință atribuit direct în Drobeta-Turnu Severin este de 150 de lei pe an. Aceeași sumă reprezintă prețul de pornire atunci când locul se atribuie prin licitație. Pentru categoria distinctă „rezident Zona Centrală”, documentația municipală prevede 180 de lei pe an.

Diferențele față de alte municipii sunt considerabile. În Iași, pragul minim este de 552 de lei pe an, rezultat din tariful de 46 de lei pe lună. În Constanța, rezervarea unui loc pentru o persoană fizică costă 528 de lei anual. Raportat la tariful standard din Severin, diferența ajunge la 402 lei pe an față de Iași și 378 de lei față de Constanța.
Și alte orașe au tarife de bază mai mari: Buzău — 300 de lei, Pitești — 250 de lei pentru primul loc și Bacău — 240 de lei. În Oradea, atribuirea directă costă 160 de lei anual, cu 10 lei peste nivelul din Drobeta-Turnu Severin.
Doar două municipii din țară pornesc de la valori mai mici decât Severinul: Cluj-Napoca, cu 94 de lei pe an pentru parcările de cartier și Brașov, cu tarife între 120 și 156 de lei în 2026, în funcție de zonă.
Cei 150 de lei nu reprezintă un preț garantat pentru orice loc din Severin. Dacă atribuirea se face prin licitație, suma plătită poate depăși tariful de bază.





