Pași concreți pentru reabilitarea fostei maternități din Severin! Ministrul Dezvoltării anunță că va aloca fonduri pentru consolidarea seismică a clădirii.

Prezent în Drobeta Turnu Severin, ministrul Dezvoltării Cseke Attila a vizitat clădirea fostei maternități și a anunțat că Executivul va aloca, prin Ministerul Dezvoltării, finanțare pentru consolidarea din punct de vedere seism a imobilului. Deja, Consiliul Județean Mehedinți a întreprins demersuri și a depus documentele necsare pentru a putea accesa fonduri de la minister.

De altfel, odată consolidată și reabilitată, fosta maternitate din Severin va fi redată circuitului medical, ca Secție de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie.

„Unul din obiectivele importante pentru Consiliul Județean Mehedinți este clădirea foste maternități din Drobeta Turnu Severin. Am vizitat acest imobil. Avem un program de investiții care este alocat strict consolidărilor de risc seisimic, unde această clădire se încadrează. Îl aștept pe domnul președinte al Consiliului Județean săptămâna viitoare la Minister, pentru a vedea dacă documentația este completată sau mai este nevoie de completări de acte. Avem finanțare din belșug pe această ramură de consolidare pe parte de risc seismic, astfel încât să putem încheia un contract de finanțare pentru această categorie. Am văzut zona în care este amplasată clădirea fostei maternități – clădirea merită să fie reabilitată și consolidată, iar zona să fie reamenajată.”, declară ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, prezent întro vizită oficială de lucru, la Drobeta Turnu Severin.

Fosta maternitate a fost închisă în toamna anului 2014, după ce a expirat autorizaţia de funcţionare. Clădirea a fost construită în 1937, devenind un cautat hotel din lanțul „Ritz” Viena. Imediat dupa război, a trecut in patrimoniul sectorului sanitar al Mehedințiului.

„Îi mulțumesc domnului ministru al Dezvoltării pentru că și-a făcut timp să vizităm și clădirea fostei maternități! Pentru acest imobil, am depus o cerere de finanțare pe un program național pentru reabilitarea unităților spitalicești De altfel, este nevoie de consolidarea din punct de vedere seismic a acestei clădiri. Sunt convins că vom îndeplini condițiile și vom semna contractul de finanțare pentru această clădire. Ministerul Dezvoltării ne va asigura cea mai mare parte a finanțării pentru consolidarea clădirii. Fără existența unui astfel de program, am fi pierdut o finanțare ridicată, nemaiavând posibilitatea de accesa alte fonduri.”, declară, la rândul său, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!