Polițiștii orșoveni au depistat un bărbat de 27 de ani, din comuna Topolovățu Mare, județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 57, în com. Dubova, județul Mehedinți, iar la testarea cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipal Orsova, unde i-au fost recoltate probe biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Polițiștii orașului Vânju Mare au depistat un bărbat de 36 de ani, din orașul Vânju Mare, în timp ce conducea un vehicul cu tracțiune animală, pe D.N. 56A, în oraș Vânju Mare, având o alcoolemie de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.300 lei.
Polițiștii oraşului Baia de Aramă au depistat în trafic, un bărbat de 51 de ani, din comuna Cătunele, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Minelor din localitate, iar în urma testării cu aparatul alcooltest acesta a indicat o alcoolemie de 0.96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul orășenesc Baia de Aramă, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.