De 1 martie, participantele la trafic au fost trase pe dreapta de polițiștii Serviciului Rutier Mehedinți. Oamenii legii le-au „amendat” cu un mărțișor dulce.
În Drobeta Turnu Severin, încă de la primele ore ale dimineții, polițiștii rutieri s-au „înarmat” cu mărțișoare dulci și au ieșit în trafic. Dacă, în mod normal, șoferițele erau trase pe dreapta pentru a fi sancționate, astăzi, au primit recomandări și un mărțișor, care le-a înseninat ziua.
„Este un gest foarte frumos. Le mulțumesc! Este prima dată când sunt oprită pentru a primi un mărțișor. Am avut emoții când am fost trasă pe dreapta. Nu mă așteptam să primesc mărțișor.”, spune o șoferiță.
„Am fost surprinsă în momentul în care am fost oprită în trafic, însă, atunci când am văzut mărțișorul, mi-am dat seama că este vorba despre tradiționala acțiune pe care Poliția Română o face în fiecare an de 1 martie. M-am bucurat să îi văd pe polițiști în trafic într-o astfel de ipostază, făcându-ne începutul de primăvară mai frumos, prin această acțiune.”, spune altă șoferiță.
A devenit deja o tradiție ca, de 1 martie, polițiștii rutieri să le ofere mărțișoare șoferițelor din județ.
„Cu ocazia zilei de 1 martie, polițiștii Serviciului Rutier Mehedinți au fost prezenți pe principalele artere de circulație din municipiul Drobeta Turnu Severin, oferind participantelor la trafic, pe lângă recomandări, și câte un mărțișor. Pe această cale, le urmă tuturor doamnelor și domnișoarelor o primăvară frumoasă și călătorii fără incidente! Cel mai probabil, în momentul în care au fost oprite în trafic, conducătoarele auto se așteptau să fie sancționate, însă, printre rolurile Poliției Rutiere se află și acela de a îndruma, nu doar acela de a sancționa.”, declară subcomisar Gabriel Banghea, din cadrul Serviciului Rutier Mehedinți.
Acțiuni similare s-au derulat și în restul țării.