Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, cu privire la faptul că un autovehicul a lovit mortal o lebădă, pe un sector de drum din județul Mehedinți, Compartimentul Relații Publice al IPJ Mehedinți face următoarele precizări:
La data de 19 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor al I.P.J. Mehedinți s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un autovehicul a lovit mortal o lebădă, specie strict protejată prin lege, pe DN 56B, în zona localității Ostrovul Corbului, comuna Hinova. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, faptă prevăzută de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.
Totodată, polițiștii efectuează verificări pentru identificarea conducătorului auto implicat în incident.

La finalizarea cercetărilor, dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu propunerea corespunzătoare.
În cadrul cercetarilor efectuate împreună cu specialiștii D.S.V.S.A. Mehedinți, cadavrul lebedei a fost supus examinării necropsice, iar ulterior a fost ridicat de către reprezentanții U.A.T. Hinova, în vederea neutralizării, conform normelor sanitar-veterinare.
Conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.




