Solidaritate dincolo de profesie: familie implicată în accident, transportată, de pompieri, la cazare! Mașina a fost avariată în urma impactului.

Vineri seara, două echipaje de pompieri au intervenit la un accident rutier produs pe DN 6, între localitățile Orșova și Drobeta Turnu Severin.

În accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau 8 persoane, 3 adulți și 5 copii, cetățeni străini. Din fericire, membrii familiei nu au suferit răni, însă au rămas blocați în zona viaductului, fără posibilitatea de a ajunge la o unitate de cazare. Aceștia se aflau în tranzit.

După ce a membrii familiei au fost evaluați de către echipajul SMURD, pompierii au constatat că familia nu avea cu ce ajunge la hotelul unde intenționa să se cazeze. Într-un gest de solidaritate, aceștia au transportat cele 8 persoane la un hotel din Drobeta Turnu Severin, asigurându-se că sunt în siguranță și au unde să se odihnească după incidentul neplăcut.