Tot mai multe persoane leșină pe stradă din cauza caniculei. Serviciul de Ambulanță a suplimentat numărul autospecialelor trimise în misiuni.

Este weekend de foc și vor urma și alte zile cu temperaturi sufocante. Pe sectoarele de drum național și pe autostrăzi, au fost impuse restricții de circulație, iar specialiștii recomandă să evităm expunerea pe perioada codului roșu de caniculă.

În Mehedinți, numărul solicitărilor către Ambulanță a crescut, ceea ce a determinat suplimentarea numărului de autospeciale – cu două ambulanțe. În ultimele zile, zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce le-a venit rău în stradă. Chiar astăzi, unei femei în vârstă i s-a făcut rău din cauza temperaturilor ridicate. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată la spital de către echipajul SMURD.

„În această perioadă, a crescut numărul de solicitări: de la 80 la 120. De altfel, am suplimentat și numărul ambulanțelor. Am luat această măsură pentru că sunt momente în care nu mai avem nicio ambulanță în curte, pentru că toate sunt la solicitări. Recomandăm persoanelor vârstnice să evite deplasările. În situația în care acestea deplasări nu pot fi evitate, oamenii trebuie să își protejeze capul cu pălării, să aibă apă la ei. Deplasările trebuie efectuate seara sau dimineața. Zilele acestea, am intervenit la 20 de cazuri în care persoanelor le-a venit rău în locuri publice.”, declară directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți, medicul Eleodor Mihuț.

În contextul caniculei, pe drumurile publice au fost impuse restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

„În zilele de 13 și 14 iulie 2024, în intervalul orar 10.00 – 20.00, ca urmare a manifestării codului roșu de caniculă de la nivelul județului Mehedinți, au fost instituite restricții de circulație pentru autovehiculele ce au o masă mai mare de 7,5 tone. În acest sens, la nivelul județului, au fost instituite mai multe filtre rutiere pentru a supraveghea respectarea acestor obligații. Până la ridicare măsurii, toate aceste autovehicule vor fi trase pe partea dreaptă și în parcări.”, declară unul dintre polițiștii aflați astăzi în trafic – inspector principal Daniel Danciu, din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Mehedinți.

Codul roșu de caniculă se va menține în mare parte din țară și la începutul săptămânii viitoare (pentru zilele de 15 și 16 iulie), astfel că specialiștii recomandă să evităm aglomerația, efortul fizic intens și expunerea prelungită la soare, dar și să consumăm suficiente lichide pentru o hidratare corespunzătoare.