ANM a emis cod portocaliu de vreme rea, valabil în intervalul 01 iulie, ora 15.00 – 02 iulie, ora 06.00. În Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Carpații Occidentali și cea mai mare parte a Carpaților Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii puternice cu rafale de 70…90 km/h și izolat de peste 100 km/h, averse torențiale, grindină de medii și posibil mari dimensiuni (2…5 cm) și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte (1…3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse – de peste 50…60 l/mp.

De altfel, a fost emisă și o avertizare de cod galben, valabilă în intervalul 2 iulie, ora 10.00 – 3 iulie, ora 10.00, în toată țara. Astfel, joi (2 iulie), vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în toate regiunile, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h și izolat de peste 80 km/h) și grindină de mici dimensiuni (1…2 cm). În intervale scurte (1…3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și – pe arii restrânse – de peste 30…40 l/mp.

(Sursa: ANM/Meteoplus)




