Anul acesta, evenimentele dedicate Zilei Naționale, vor fi organizate cu fonduri mai puţine, însă, tradiţionala masă de 1 Decembrie va fi oferită cetățenilor în anumite localități din Mehedinți. În Drobeta Turnu Severin, la ora 15.00, cetățenii vor primi fasole cu ciolan, pe promenada Crișan.

„Am dat startul sărbătorilor de iarnă. Vom avea, în continuare, zile pline. De Sfântul Andrei, pornim orășelul copiilor și târgul de Crăciun, în zona centrală. De 1 Decembrie, vom avea concerte, voie bună, joc. Vom și tradiționala fasole cu ciolan. Întreaga lună decembrie va avea evenimente bogate. Avem nevoie și de astfel de evenimente, chiar dacă este o perioadă grea și bugetul este destul de mic. E important să ne și bucurăm. Chiar dacă vorbim de austeritate, aceste evenimente festive cred că înseamnă 0,01% din bugetul Severinului și aduc bucurie oamenilor. Costul raportat la bucuria oamenilor este extrem de mic. Nu de aici, facem economie; nu aici, trebuie să ne raportăm la austeritate.”, declară primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.





