Justiția lovește din nou. Autorul crimei de duminică noaptea, din comuna Braniștea – un bărbat de 46 de ani – a fost arestat la domiciliu, pentru următoarele 30 de zile. Măsura a fost luată de judecătorul de caz – drepturi și libertăți – din cadrul Tribunalului Mehedinți, care a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a bărbatului. Astfel, după ce a ucis – cu sânge rece, în urma unui conflict – un bărbat, pentru că a refuzat să țină barul deschis, judecătorul a decis să îi aplice o pedeapsă mult prea blândă, raportată la fapta comisă. În timp ce făptașul își petrece aceste zile acasă, în sânul familiei, familia victimei plânge dispariția bărbatului de 48 de ani, care nu a făcut altceva decât să anunțe că va închide barul pe care îl deținea.
„Respinge propunerea de arestare preventivă formulată Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi în dosarul 152/231/P/2024, privind pe inculpatul B.M. şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia. Ia faţă de inculaptul B.M., domiciliat în comuna Braniştea, sat Braniştea, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „omor”, măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15.07.2024, până la data de 13.08.2024, inclusiv. Obligă pe inculpatul să nu părăsească imobilul unde locuieşte în comuna Braniştea, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza pe o perioadă de 30 de zile şi să respecte următoarele obligaţii:
– să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemată;
– să nu comunice cu membrii de familie ai victimei – să nu comunice cu martorii.
I se atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
I se atrage atenţia inculpatului că pentru supravegherea măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor impuse pe durata acestuia, organul de poliţie poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura fără învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta.
I se vor comunica inculpatului drepturile: dreptul la acces de asistenţă medicală de urgenţă şi dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă.
Ca autoritate pentru supravegherea inculpatului, se desemnează IPJ Mehedinți – Serviciul Supravegheri Judiciare.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Suma de 360 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat în cauză, va rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.”, se arată în decizia publicată de Tribunalul Mehedinți.
Amintim: bărbatul de 48 de ani, patronul barului, a anunțat că va închide locația, întrucât trecuse de miezul nopții. Decizia închiderii barului l-a nemulțumit pe făptaș – un bărbat de 46 de ani – care ar fi luat o halbă de bere, pe care ar fi spart-o, iar cu o bucată din halbă rămasă în mână, ar fi lovit victima la brațul stâng, provocându-i o plagă, ce a condus la decesul acesteia, la scurt timp. Decizia luată de Tribunalul Mehedinți a fost contestată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar decizia finală va fi luată de Curtea de Apel Craiova.