Control judiciar pentru cei doi agresori de la centrul DGASPC!

Cei doi tineri de 18 ani din comuna Tâmna, care au participat la altercația din centrul DGASPC, au ajuns în fața inatanței, după ce au petrecut 24 de ore în arestul preventiv al IPJ Mehedinți. Astfel, agresorii au fost prezenți Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, ocazie cu care procurorul a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile. Aceștia s-au ales cu trei dosare penale: pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe și violarea sediului profesional. Cei doi au pătruns în incinta Centrului Familial „Drobeta”, în seara zilei de luni, acolo unde au înjunghiat un minor de 15 ani. De altfel, alți doi minori (de 12, respectiv 16 ani) au fost răniți. În altercație, a fost prins și paznicul unității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!