Grefier cercetat sub control judiciar, după ce a șters un document dintr-un dosar și a tăiat o filă dintr-un alt dosar folosind o foarfecă!

Un grefier de la Judecătoria Drobeta Turnu Severin a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost plasat sub control judiciar ce ar fi șters un document dintr-un dosar și ar fi tăiat o filă dintr-un alt dosar folosind o foarfecă.  Astfel, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr. Severin se află înregistrat dosarul penal cu nr. 1977/232/P/2023 în care se efectuează cercetări față de un inculpat, grefier la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri. În fapt, în sarcina inculpatului se rețin următoarele:

– La data de 07.02.2023, în jurul orelor 09:15 – 09:20, în calitate de grefier, ajutat de către un alt suspect tot în calitate de grefier la aceeași instanță, a procedat la ștergerea unui atașament  -un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. Severin, scanat și încărcat în aplicația informatică ECRIS, în scopul producerii de consecințe juridice, în sensul că, prin ștergerea atașamentului ce conținea respectivul document a oferit posibilitatea petentului din respectivul dosar să formuleze și să i se admită o cerere de reexaminare în legătură cu o cerere anulată anterior pentru neplata taxei de timbru;

– La data de 07.02.2023, în jurul orei 11:21, în calitate de grefier, a tăiat cu o foarfecă o filă, respectiv fila ce conținea dovada comunicării obligației de plată a unei taxe de timbru ce se afla într-un dosar civil având ca obiect „plângere contravențională”, în scopul de a împiedica aflarea adevărului – mai exact dacă a fost sau nu achitată în termen taxa de timbru într-un dosar civil de pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. Severin în care s-a dispus anularea cererii pentru neplata taxei de timbru.

Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 01.07.2024 s-a dispus reținerea inculpatului pentru 24 de ore, din data de 01.07.2024, ora 14:55, până în data de 02.07.2024, ora 14:55. Prin ordonanța nr. 1977/232/P/2023 din data de 02.07.2024 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat pentru 60 de zile. Inculpatul a formulat contestație împotriva ordonanței prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, contestație ce a fost respinsă definitiv de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în data de 08.07.2024.

Măsurile dispuse în cauză reprezintă etape ale procesului penal, fiind reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Sursa: Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin