Tânărul, care și-a ucis, noaptea trecută, mama, a fost reținut pentru 24 de ore, în urma audierilor și va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Cazul este anchetat de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
Conform anchetatorilor, acesta a declarat că a ucis-o pe mama sa, crezând că este posedată. Victima s-ar fi luptat cu agresorul, timp în care a strigat și după ajutor. Tânărul este consumator de droguri. Acesta a fost adus la audieri cu mascații.
„În cauză, se fac cercetări sub aspectul infracțiunii de omor. Din cercetările efectuate în această cauză, a rezultat că un tânăr, pe fondul consumului de substanțe stupefiante și aflat în sevraj, a exercitat acte de violență asupra mamei sale, o femeie în vârstă de 54 de ani, iar în urma acestor acte de violență exercitate, victima a decedat. Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, are calitate de inculpat și urmează să fie propus judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă.”, declară prim – procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Gheorghe Ciocan.
Mâine, va fi efectuată necropsia victimei. Femeia deținea o afacere în Drobeta Turnu Severin: un magazin cu rochii de mireasă. Aceasta divorțase de mai mult timp, iar fiul său, care i-a luat viața, locuia cu ea. Tânărul nu era angajat.