Reținuți pentru complicitate la omor: după ce au aruncat cadavrul, făptașii au continuat să bea.

Noi detalii șocante ies la iveală în cazul crimei care a șocat comunitatea din Dârvari. După ce autorul – un tânăr de 27 de ani – a fost arestat pentru 30 de zile, pentru că și-a ucis tatăl, astăzi, cei trei complici săi (fratele său, de 17 ani și doi prieteni, de 19, respectiv 20 de ani) au fost duși la audieri și reținuți pentru 24 de ore. Aceștia sunt cercetați pentru complicitate la omor. Minorul de 17 ani ar fi știut că fratele său intenționa să își ucidă tatăl și nu a intervenit. Din contră: l-a sprijinit să transporte cadavrul, alături de alți doi complici. Cadavrul bărbatului de 53 de ani a fost aruncat într-o fântână adâncă de 35 de metri.

„În cauză, cercetările au fost extinse față de trei tineri de 17, 19, respectiv 20 de ani, care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la omor, săvârșită asupra unui membru de familie. În fapt, s-a reținut că minorul de 17 ani (deși cunoștea faptul că își propusese să își omoare tatăl) a asistat la întreaga acțiune a autorului, fără a interveni și a încerca să stopeze acțiunea, încurajându-l, astfel, în activitatea sa infracțională; după care l-a ajutat pe autor – alături de ceilalți doi complici – să care victima, care era încă în viață, din bucătăria locuinței în curtea vecină; cei trei complici asistând, ulterior, la sugrumarea – de către autor – a victimei, până când aceasta nu a mai dat semne de viață. Ulterior, autorul și cei trei complici au cărat, cu un autoturism, victima, circa 7 – 8 km pe un câmp și au aruncat-o într-o fântână dezafectată. Cei trei complici au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă. Toate persoanele implicate și-au rezervat dreptul la tăcere.”, declară procurorul Gheorghe Ciocan, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Imediat după ce au aruncat cadavrul bărbatului în fântână, cei patru tineri au continuat petrecerea și să consume alcool. A doua zi, au alertat autoritățile despre dispariția bărbatului, pe care l-au căutat împreună cu poliția.