AUR, șah mat pentru politicienii din Mehedinți, înscriși în partidul lui Simion! Funcția de conducere, mult râvnită, pusă pe pauză!

Partidul lui George Simion, filiala Mehedinți, s-a întărit, la finalul anului trecut cu un lot de politicieni adunați din mai multe partide și care, în ciuda a numeroase dispute purtate de-a lungul timpului, s-au pus la masa discuțiilor, și-au dat mâna și pare să pună umărul la dezvoltarea formațiunii politice. Printre cei care s-au alăturat formațiunii politice se află deputatul fost social-democrat Cornel Folescu, consilierul local al municipiului Drobeta Turnu Severin, Eduard Koler (PMP), dar și foștii PDL-iști Doinița Mariana Chircu și Mircea Grosu (fost președinte al organizației municipale PDL Drobeta-Turnu Severin). Cel sacrificat din toată această ecuație pare să fie fostul președinte al AUR Mehedinți, George Ganțu, care a fost scos din ecuație rapid și înlăturat de la șefia formațiunii politice. Conducerea filialei mehedințene a fost preluată, cu titlu de interimar, de deputatul doljean Daniel-Sorin Gheba (ales, în 2020, deputat în circumscripția electorală nr.17 Dolj, pe listele Alianţei USR – PLUS și înscris, ulterior, în Alianţa pentru Unirea Românilor, în mai 2023). Este greu de crezut că liderul AUR, George Simion, nu a identificat, în întreg Mehedințiul, un politician capabil să preia frâiele organizației județene; astfel că, cel mai probabil, postul de coordonator/președinte al AUR Mehedinți este păstrat pentru o mare surpriză a anului electoral 2024.

„Îmi face o mare plăcere ca, alături de colegul meu, deputatul de Dolj Daniel Gheba, să anunț oameni noi care se alătură proiectului AUR. Este vorba de domnul deputat Cornel Folescu, cel care și-a asumat funcția de șef de campanie la alegerile europarlamentare. Ne bucură venirea domnului deputat în urma unui apel public pe care l-am făcut de la tribuna Parlamentului: cei care vor să lupte de partea noastră să vină acum, nu în momentul în care suntem la putere! Consider că prin această venire prima poziție în municipiul Drobeta-Turnu Severin este în joc și consider că aportul domnului deputat Folescu va fi unul substanțial pentru ca AUR să câștige alegerile aici în Mehedinți.”, spunea președintele AUR., George Simion, la conferința susținută în Mehedinți, la sfârșitul lui 2023, conform site-ului Ecopolitic.ro.

Ieri, la câteva săptămâni distanță de la intrarea mai multor politicieni mehedințeni în rândul partidului, deputatul doljean Daniel Gheba a postat un mesaj pentru filiala mehedințeană, făcând un apel către cei care doresc să se alăture AUR și să își unească forțele pentru dezvoltarea regiunii. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm, oare, cine este politicianul sau care sunt politicienii așteptați în rândurile AUR Mehedinți; căci, cu siguranță, nu întâmplătoare sunt numirea unui coordonator străin județului la conducerea filialei mehedințene și păstrarea funcției de președinte al AUR Mehedinți, vacantă.

„Am fost onorat să fiu numit coordonator județean al partidului Alianța pentru Unirea Românilor-Mehedinți, iar această încredere mă obligă să mă dedic în continuare cu toată forța și responsabilitatea pentru binele comunității noastre. În această nouă misiune, îmi propun să promovez valorile care ne definesc ca națiune și să ne asumăm, împreună cu echipa noastră de lideri locali, responsabilitatea coordonării activității politice a partidului AUR în județul Mehedinți, cu scopul de a dezvolta cele mai bune proiecte pentru județ și de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor. Numai prin unitate, responsabilitate și bună guvernare putem recâștiga încrederea cetățenilor dezamăgiți de actuala clasă politică și lipsa unei alternative viabile. Toți cetățenii de bună credință au loc în acest proiect prin care dorim să arătăm că partidul AUR reprezintă singura formațiune politică ce luptă pentru județul Mehedinți.  Vă invit, așadar, să ne unim forțele, să manifestăm spiritul nostru de comunitate și să lucrăm cu devotament pentru viitorul regiunii noastre. Îi mulțumesc președintelui AUR, George Simion, pentru propunere și încrederea acordată. Voi rămâne devotat principiilor și valorilor asumate de partidul AUR și voi continua să servesc interesele cetățenilor României și cu prioritate pe cele ale doljenilor și mehedințenilor mei. Oltenia are viitor, iar noua echipă AUR se va strădui să abordeze acest drum nou cu responsabilitate și determinare.”, a postat deputatul doljean Daniel-Sorin Gheba, pe pagina de socializare.

Astfel, prinsă între dorința de dezvoltare și acaparare de capital politic și în județul nostru, Alianța pentru Unirea Românilor Mehedinți a început, deja, să atragă politicieni (unii roși de ambiții, alții care își caută un loc și un rost și, nu în ultimul rând, politicieni care au făcut, în timp figuri frumoase în administrația județului), iar procesul de extindere pare să fie în curs. Așadar, 2024 poate reprezenta o surpriză pentru peisajul politic și cel administrativ, ținând cont că cea mai râvnită poziție din AUR Mehedinți este ocupată doar provizoriu.

 

sursa foto copertă: G4Media; sursa foto Daniel Gheba: Daniel Gheba/Facebook; sursa foto conferință AUR Mehedinți: AUR site oficial.