Cornel Folescu și Mircea Grosu s-au înscris în PNL. Echipa AUR Severin s-a alăturat liberalilor.

Deputatul de Mehedinți, Cornel Folescu s-a alăturat partidului condus de fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu. Parlamentarul a părăsit, de curând, AUR Mehedinți, din cauza unor neînțelegeri cu președintele partidului, George Simion. Odată cu venirea lui Folescu în Partidul Național Liberal, s-a alăturat formațiunii politice și mare parte din organizația AUR Drobeta Turnu Severin (printre membrii acesteia regăsindu-se și fostul viceprimar al Severinului, Mircea Grosu).

Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă, susținută de președintele PNL Mehedinți, Virgil Popescu.

„Domnul deputat Cornel Folescu, împreună cu organizația AUR Drobeta Turnu Severin (inclusiv doi consilieri municipali), se alătură Partidului Național Liberal Mehedinți. Astfel, organizația PNL Mehedinți va deține, în Parlamentul României, trei locuri de parlamentari (trei deputați și un senator) din cei șase ai județului. Practic, se întărește echipa PNL Mehedinți și sunt convins că, împreună cu domnul deputat Folescu și echipa PNL, vom câștiga alegerile în Drobeta Turnu Severin.”, declară liderul liberalilor din Mehedinți, deputatul Virgil Popescu.

„Sunt onorat de faptul că PNL a hotărât să colaboreze cu mine. De-a lungul timpului, am încercat să fac politica oamenilor, nu a partidelor. Venirea mea în PNL este ca urmare a unor discuții pe care le-am avut cu președintele partidului, domnul Virgil Popescu și cu domnul primar al comunei Șimian, Constantin Trușcă, care, din punctul meu de vedere, este, cel mai reprezentativ primar pe care l-a avut Mehedințiul după Revoluție. Am plecat de la AUR, pentru că inclusiv denumirea partidului este o făcătură: acolo nu există alianța pentru unirea românilor, există doar alianța pentru dezbinarea românilor; este o chestiune absolut mercantilă. Acolo, totul este bazat pe interese meschine. Nu am ce căuta acolo. Nu mă regăsesc acolo. Voi face tot posibilul ca echipa PNL să câștige alegerile locale.”, declară, la rândul său, deputatul Folescu.

Odată cu venirea lui Folescu în rândurile Partidului Național Liberal, filiala din Mehedinți devine partidul cu cel mai mare număr de parlamentari din județ: patru (trei deputați și un senator).

„Sunt convins că echipa PNL se întărește odată cu venirea lui Cornel Folescu și a organizației AUR Severin. Cornel Folescu este un om determinat, implicat și cel mai important – este un om de cuvânt. Trebuie să faci politica oamenilor, nu pe cea personală, a familiei sau a altor grupuri de interese.”, declară prim-vicepreședintele PNL Mehedinți, Constantin Trușcă.

Parlamentarul s-a înscris în AUR Mehedinți la sfârșitul anului trecut (fiind pregătit pentru candidatura la primăria reședinței de județ), mandatul de deputat câștigându-l pe listele Partidului Social Democrat în 2020. Anterior, politicianul a ocupat postul de viceprimar al Severinului.

Odată cu venirea lui Folescu în rândurile PNL, echipei liberale s-a alăturat și fostul viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Mircea Grosu, o figură importantă în administrația locală, de numele acestuia fiind legate multe proiecte pentru dezvoltarea orașului, realizate în perioada de glorie a Severinului.