Lovitură de imagine pentru organizația județeană a AUR Mehedinți! 19 organizații din județ, împreună cu președintele George Ganțu, s-au alăturat filialei județene a Partidului Național – Liberal. Decizia a fost luată după ce, în AUR, s-au înscris mai mulți politicieni veniți din rândurile altor partide. Anunțul a fost făcut oficial de către conducerea Partidului Național Liberal Mehedinți, Virgil Popescu, într-o conferință de presă, în cadrul căreia politicianul a criticat dur atitudinea coordonatorului AUR cu privire la comasarea alegerilor. Într-un gest pur electoral, Simion a cerut renunțarea la ideea comasării alegerilor și a organizat mai multe proteste în țără, pentru a atrage simpatia publică.
„După ce domnul Dan Molea și toată organizația AUR Strehaia au făcut pasul către PNL Mehedinți, acum, urmează valul al doilea al trecerii membrilor AUR către formațiunea noastră. Vorbim despre președintele organizației județene a AUR Mehedinți, domnul George Ganțu, împreună cu 19 organizații ale AUR. Au decis să se alăture Partidului Național – Liberal, singurul partid care, în județul Mehedinți, se poate lupta cu Partidul Social – Democrat. Am văzut o conferință de presă, susținută de trompeta putinistă, George Simion. A venit în mod special să înfiereze cu mânie proletară Partidul Național Liberal, pentru faptul că oamenii, care nu mai suportă AUR, au înțeles că Partidul Național Liberal este singurul partid pro – european, este singurul partid care se poate opune extremismului. Înconjurat de doi oameni care au venit de la PSD (AUR confirmând că este un PSD mai mic), Simion a trădat ideea de patriotism. Mi-este greu să cred că o persoană, care este declarată indezirabilă în Republica Moldova, poate fi un bun român. Echipa PNL se întărește cu 19 organizații ale AUR. Împreună, plecăm la luptă pentru a câștiga alegerile. AUR este complet nepregătit pentru alegerile locale și de aceea strigă în gura mare că este neconstituțională comasarea alegerilor. Dacă timp de trei ani, nu ai avut timp să te pregătești pentru alegeri, înseamnă că ești amator politic. Însă, la ce te poți aștepta de la o trompetă putinistă, care se ascunde după fusta doamnei Șoșoacă? Așa a primit ordin de la Moscova, așa face: lui Simion i se spune că nu este bine să fie comasate alegerile, iar el așa face.”, declară liderul liberal Virgil Popescu.
Între timp, la sediul AUR Mehedinți, într-un delir total și rupt de realitatea curentă, coordonatorul AUR, George Simion a ținut o conferință de presă, cu o întârziere de o oră jumătate față de ora anunțată. Drept răspuns, cu o atitudine non-șalantă, Simion nu și-a prezentat scuze pentru întârziere și – mai mult decât atât – liderul AUR ne-a explicat, lipsit de orice logică, că a plecat de la Timișoara dimineața și a ajuns la 16.30, la Severin. Nu putem să nu ne întrebăm cu ce o fi venit pe drum. Cu mașina, ne îndoim, sau poate doar în marșarier!
„Din păcate, nu am putut ajunge la timp la această conferință de presă, pentru că nu m-a lăsat Iohannis. Nu a făcut nimic pentru această țară, nici măcar infrastructură rutieră. Am pornit de dimineață de la Timișoara și am ajuns abia la 16.30 la dumneavoastră. Ieri, în România, am organizat proteste comemorative pentru moartea democrației din țara noastră.”, spune Simion, în cadrul conferinței.
Cu 19 organizații ciuntite, AUR Mehedinți defilează, pentru alegerile ce bat la ușă, cu scandal și aroganțe politice și oameni trecuți prin multe partide politice.