Spitalul Județean scoate la concurs un post de medic. Condițiile pentru ocuparea postului!

Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, cu sediul în orașul Drobeta Turnu Severin, b-dul Mihai Viteazu nr. 6D, județul Mehedinți, organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de medic, în conformitate cu prevederile Ordinului M.S. nr. 166 din 26.01.2023 si OUG nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, art. IV alin.(2) lit. a), după cum urmează:

– 1 post de medic specialist specialitatea anatomie patologică din cadrul Serviciului Medicină Legală, perioadă nedeterminată, normă întreagă;

Condițiile specifice :

  • Diplomă de licență în medicină;
  • Stagiul de rezidențiat în specialitate finalizat în specialitatea postului;
  • Examen medic specialist în specialitatea postului, certificat de membru în specialitatea postului.
  1. Calendar de desfășurare concurs: În termen de 90 zile de la publicare se vor organiza proba scrisă și proba clinică/practică. Datele de desfășurare a concursurilor vor fi afișate la avizierul unității și pe pagina de internet.
  2. Publicarea anunțului 09.01.2024;
  3. Depunerea dosarelor de participare la concurs la adresa: Spitalul Judetean de Urgenta Drobeta Turnu Severin, cu sediul în orașul Drobeta Turnu Severin, Splai Mihai Viteazu nr.6D, judeţul Mehedinti. Până pe 30.01.2024 ora 10.00;
  4. Selecţia și afișarea rezultatelor selecției dosarelor de înscriere 31.01.2024, ora 10.00;
  5. Depunerea contestaţiilor privind rezultatele selecţiei dosarelor 01.01.2024, ora 10.00;
  6. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 01.01.2024, ora 14.00;
  7. Susţinerea probei scrise 02.02.2024, ora 09.00;
  8. Afişarea rezultatului probei scrise 02.02.2024, ora 14.00;
  9. Depunerea contestaţiilor privind rezultatele probei scrise 05.02.2024, ora 14.00;
  10. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 05.02.2024, ora 16.00;
  11. Susţinerea probei clinice sau practice 06.02.2024, ora 09.00;
  12. Comunicarea rezultatelor după susţinerea clinice sau practice 06.02.2024, ora 14.00;
  13. Depunerea contestaţiilor privind rezultatul probei clinice sau practice 07.02.2024, ora 09.00;
  14. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 08.02.2024, ora 13.00;
  15. Afişarea rezultatului final al concursului 08.02.2024, ora 15.00.

sursa: gov.ro/posturi vacante