Din suflet, pentru suflete: este apelul lansat de Sindicatul Europol Mehedinți oamenilor cu suflet mare, care pot oferi o mână de ajutor. Ștefan are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Micuțul este diagnosticat cu o boală grea. Cazul lui Ștefan a fost făcut public de reprezentanții Sindicatului Europol Mehedinți, care, an de an, cu precădere în preajma sărbătorilor, organizează acțiuni caritabile și vin în sprijinul semenilor aflați în situații sociale dificile.

„Pe membrii familiei Petnais, din comuna Breznița Ocol, i-am cunoscut în urmă cu aproximativ 5 ani, când îmi desfășuram activitatea la Postul de Poliție din localitate. În luna decembrie 2022, în preajma sărbătorilor de iarnă am aflat că mezinul familiei, ȘTEFAN IULIAN, în vârstă de numai 2 anișori, a fost diagnosticat cu LEUCEMIE ACUTĂ LIMFOBLASTICĂ, COMMON B IN CHIMIOTERAPIE. De atunci și până în prezent, părintii micuțului, Florin și Olga, s-au zbătut pentru ca fiul lor, ȘTEFAN IULIAN, să urmeze tratamentul de specialitate la Secția Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii <<Luis Țurcanu>> din Timișoara, ceea ce presupune un efort material pe care și l-au permis cu eforturi mari. Însă, nu și-au pierdut speranța și au înființat Asociația <<Împreună pentru Ștefan>>, care, în colaborare cu mai multe entități din județul Mehedinți (precum Primaria Municipiului Drobeta Turnu Severin, Palatul Culturii Teodor Costescu și Palatul Copiilor) și îmbinând utilul cu plăcutul organizează un eveniment caritabil pentru micuțul Ștefan.”, transmite Constantin Screciu, președintele Blocului Național Sindical Mehedinți și vicepreședinte al Sindicatului Europol Mehedinți.

Spectacolul caritabil are loc în data de 11 decembrie 2025, începând cu ora 18:00, fiind găzduit de Palatul Cultural Teeodor Costescu din Drobeta-Turnu Severin, la eveniment fiind invitați artiști îndrăgiți de public: Alina Moț Drăghia, Emilia Dorobanțu, Niculina Stoican. Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei va oferi, de altfel, un concert în cadrul evenimentului. Evenimentul este prezentat de jurnalista Irina Drăghiea.
„Adresăm rugamintea tuturor cetățenilor cu suflet mare, care doresc să fie alături de familia greu încercată și să ofere o rază de speranță micuțului ȘTEFAN IULIAN, să achiziționeze bilete pentru participarea la spectacolul organizat în scop caritabil!”, mai spun reprezentanții sindicatului.
Prețul biletului este de 30 lei pentru adulți, respectiv 25 lei pentru copii, acestea putând fi achiziționate de la casieria Palatului Cultural Teodor Costescu.
Donații se pot face și în contul Asociației „Împreună pentru Ștefan”: RO72CECEB00030RON2948657





