Solidaritate, în fața dezastrului: polițiștii de frontieră din Europol, sprijin pentru familiile din Svinița, ale căror case au ars!

La începutul lunii noiembrie, în localitatea Svinița, a avut loc un incendiu în urma căruia două familii au rămas, în pragul iernii, fără acoperiș deasupra capului. Atunci, în urma unui scurtcircuit, o locuință a luat foc, iar incendiul s-a extins la locuința vecină, dar și la mai multe anexe. Toate au ars și nu a mai rămas nimic. Unde altădată era “acasă“ pentru două familii, în urma evenimentului, au mai rămas doar niște ruine fumegânde și ziduri arse.

Din nefericire, cele două familii – una cu doi copii ( de 7 și de 10 ani) și alta: tată în vârstă și fiu – au fost nevoite să pornească în viață aproape de la zero.

„În localitatea Svinița își are sediul și un sector al Poliției de Frontieră, unii dintre colegii noștri fiind localnici sau rude cu locuitorii din Svinița. De altfel, respectul de care se bucură polițiștii de frontieră în localitatea respectivă are o îndelungată istorie. Ca polițiști de frontieră, am fost alături de cetățeni în nenumărate ocazii atunci când au izbucnit incendii de vegetație, care amenințau localitatea sau în misiuni de căutare a unor persoane dispărute. Mai mult decât atât: mulți dintre ei au fost militari în termen la arma Grăniceri, piatra de temelie a actualei Poliții de Frontieră. Deci, așa cum spuneam, istoria este lungă și mult mai amplă decât simpla descriere anterioară. Așa că, la auzul veștilor despre necazul lor, în Biroul Executiv al filialei a apărut ideea ca acești oameni să fie sprijiniți financiar. Astfel, în urma unor scurte discuții și în unanimitate, a fost supusă spre aprobarea membrilor ideea de a nu se mai cumpăra cadouri de Crăciun, un obicei uzitat de toate sindicatele, iar contravaloarea acestor cadouri să meargă către cele două familii. Membrii filialei au votat și, cu o majoritate consistentă în spate, ideea a devenit realitate. Așa că, sâmbătă, colegii noștri Adrian și Ionuț au mers la cele două familii pentru a le oferi ajutorul despre care vorbeam. De ce sâmbătă? Pentru că solidaritatea nu are grad, nu are program și nu are granițe. Pentru colegii noștri, Adrian și Ionuț, dar și pentru noi, întâlnirea a fost o lecție de demnitate și de recunoștință sinceră. Doamna Ilici Monica ne-a primit cu multă căldură. Se ținea tare, dar se vedea că problemele o copleșesc. I-am transmis, in numele Sindicatului Europol, Filiala Poliției de Frontieră Mehedinți suma de 3000 lei, iar pentru cealaltă familie – plecată în Germania pentru un nou început – am lăsat aceeași suma de bani, cu acordul unui membru al familiei. Aceste sume vin ca sprijin concret într-o perioadă grea pentru cele două familii. Când cineva se află în nevoie, mergi și ajuți! Așa funcționează solidaritatea! Pentru noi a fost o întâlnire care te pune pe gânduri; viața ți se poate schimba într-o secundă și oricare dintre noi putea fi un situația lor. Mulțumim colegilor care susțin astfel de acțiuni prin contribuțiile lor! Viitorul ne aparține și în măsura în care nu uităm să fim solidari!”, transmite Sindicatul Europol al Poliției de Frontieră Mehedinți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!