Bătaie cu pumni și picioare, în plină stradă, pe timp de noapte! Incidentul a avut loc în urmă cu câteva zile, lângă un club de noapte, situat în apropiere de centrul orașului. Pe imaginile surprinse de un martor, se observă cum mai mulți tineri își împart, în repetate rânduri, pumni și picioare. Totul pornește de la o discuție în contradictoriu, după care discuția degenerează, iar tinerii se iau la bătaie. La un moment dat, unul dintre protagoniști cade pe trotuar, în urma loviturilor primite și, deși se află la pâmânt, este, în continuare, lovit de adversarul său. După ce se lovesc reciproc de mai multe ori, scandalul se sparge și tinerii se retrag. Cu toate acestea, se pare că autoritățile nu au fost sesizate despre acest incident. Niciunul dintre protagoniști nu a mers la spital, iar IPJ Mehedinți a dispus, astăzi, verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Sursa capturi video: Ion Olteanu/Facebook