Polițistul prins în timp ce lua 1.500 euro mită, plasat sub control judiciar! Agentul s-a pensionat, între timp.

Se iau primele măsuri în cazul dosarului instrumentat de DGA, în care un agent de poliție a fost prins în flagranr în timp ce lua mită suma de 1.500 de euro de la o șoferită. Judecătorul de drepturi și libertăți a decis să îl plaseze pe polițist sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetat pentru trafic de influență și luare de mită. Între timp, agentul și-a depus raportul de pensionare, document ce a fost aprobat de conducerea IPJ Mehedinți; astfel că polițistul se va pensiona.

Amintim: agentul de poliție din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin (50 de ani) a fost prins în flagrant, în timp ce primea mită suma de 1.500 euro de la o soferiță, pentru schimbarea eezultatelor unor probe de sânge, după ce femeia fusese testată cu aparatul drugtest, iar rezultatul ieșise pozitiv la consumul de cocaină. Flagrantul a fost organizat pe timp de noapte, în afara unității de poliție. Agentul de poliție este încadrat în Ministerul Afacerilor Interne din 1997.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!