Cele două târguri de miei din județ se deschid pe 6 aprilie.

În Mehedinți, au fost autorizate două târguri pentru comercializarea cărnii de miel: târgul Veterani din Drobeta Turnu Severin și târgul din satul Cerneți (comuna Șimian). Medicii veterinari vor monitoriza procesul de sacrificare a mieilor, pentru a se asigura că nu există riscuri pentru populație. Aceste spații vor funcționa în perioada 6 – 11 aprilie.

„Au fost depuse două dosare pentru autorizarea punctelor de sacrificare a mieilor. Colegii mei au analizat aceste solicitări. Luni dimineață, echipele DSVSA Mehedinți se vor deplasa în cele două puncte. Aceste spații vor funcționa de luni până sâmbătă, in intervalul 07.00 – 17.00. Cetățenii trebuie să fie atenți la anumite detalii: mielul trebuie sacrificat în prezența dumnealor, să aibă ștampila și pot solicita sprijinul medicului veterinar prezent. Astfel, în aceste două centre, va fi asigurată asistența sanitar – veterinară; fiind verificate condițiile de transport, documentele de mișcare a animalelor, crotalierea acestora, precum și analiza carcaselor.”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSVSA Mehedinți, Adriana Ganea, în cadrul emisiunii „Față în Față”, difuzată de televiziunea Terra Sat.

Anul acesta Paștele ortodox se sărbătorește pe 12 aprilie, iar cel catolic, pe 5 aprilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!