Incendiile de vegetație fac ravagii în județ: peste 2.000 de hectare, afectate de flăcări!

An de an, Mehedințiul se confruntă cu un număr considerabil de incendii de vegetație uscată, majoritatea dintre acestea fiind generate de cetățenii care nu conștientizează pericolul la care se expun pe ei înșiși, dar și pe semenii lor.

Anul trecut a fost unul deosebit de dificil, pe raza județului Mehedinți înregistrându-se 974 de incendii izbucnite la vegetație uscată, din cele 6.000 de incendii manifestate la nivel național. Aceste incendii au afectat suprafețe foarte mari de teren, aproximativ 9.500 de hectare de vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș din care circa 1000 hectare litieră.

De la începutul acestui an și până în prezent, pompierii din cadrul ISU Mehedinți au intervenit pentru stingerea unui număr de peste 320 de incendii izbucnite la vegetație uscată, cu 61 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. Au fost afectate suprafeţe de circa 2186,82 hectare vegetaţie uscată, lăstăriş, mărăciniş din care 317,65 hectare litieră, precum și 39,2 hectare pășune și 3350 puieți.

Riscul de a produce pagube materiale însemnate sau victime omenești este foarte ridicat, deoarece multe dintre incendii s-au manifestat în apropierea locuințelor, drumurilor, culturilor sau a fondurilor forestiere.

În urma acestor incendii au fost afectate 11 anexe gospodărești, acoperișul unei case de locuit, 2 autoturisme, 20 traverse de cale ferată, 348 metri liniari gard lemn, 1,5 hectare cultură orz, 44,3 hectare cultură grâu, 0,5 hectare cultură viță de vie.

Numai în luna iunie, echipajele operative ale ISU Mehedinți, împreună cu echipe ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență, au intervenit pentru stingerea a 74 de incendii, care au afectat suprafețe de peste 2.000 de hectare de vegetație uscată, lăstăriș, mărăciniș și litieră.

Cele mai multe incendii de vegetație uscată s-au manifestat pe raza următoarelor unități administrative-teritoriale: Malovăț-28, Bala-21, Prunișor-16, Izvoru Bârzii-21, Șimian-24, Breznița-Ocol-16, acolo unde se vor intensifica acțiunile de patrulare a echipajelor mixte formate din cadre ISU, IPJ și IJJ.

Aceste acțiuni de patrulare sunt menite să prevină și să limiteze riscul de manifestare a incendiilor de vegetație prin verificarea respectării de către fermieri a normelor privind condiționalitatea referitoare la interdicția de a arde vegetația uscată.

De asemenea, la întoarcerea echipajelor ISU din zonele afectate de incendiu, a fost diseminat către populație mesajul preînregistrat preventiv transmis de către IGSU.

Totodată, pompierii din cadrul Inspecției de Prevenire au efectuat activități de informare preventivă în târgurile din județ.

În acest context, ISU Mehedinți face apel la cetățeni să conştientizeze că focul, în perioade caniculare și cu uscăciune avansată, scăpat de sub control sau în condiţii de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol bunurile, sănătatea şi chiar viaţa semenilor.

Potrivit prevederilor legale, arderea miriştilor sau vegetaţiei ierboase este strict interzisă şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei (pentru persoane fizice) şi de la 50.000 lei la 100.000 lei (pentru persoane juridice).

Cadtele ISU fac apel la cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea unor astfel de incidente, deoarece acestea pot produce adevărate dezastre.

Principalele reguli și măsuri de prevenire a incendiilor pe care trebuie să le cunoaşteţi şi să le respectaţi:

• Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;

• Nu aruncați la întâmplare resturi de țigări și chibrituri aprinse;

• Nu utilizați foc deschis în zonele afectate de uscăciune avansată;

• Asigurați protejarea față de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor și altor tipuri de ambalaje care conțin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!