Polițiștii mehedințeni au continuat acționat acțiunile pe raza județului. Pe timpul misiunilor desfășurate, 94 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.
273 de autovehicule și 347 de persoane au fost verificate prin aplicația e-DAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 290 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 128.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 33 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.
Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 10 vehicule, care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.






[…] Citeste la sursa […]