Epopeea demiterii managerului spitalului Orșova continuă. Astăzi, Adrian Cican a fost demis din funcția de manager a unității sanitare (funcție obținută prin concurs), unul din motivele invocate de edilul orșovean în dispoziția de demitere a fostului manager fiind acela al comportamentului denigrator al managerului, pe rețelele de socializare la adresa diverselor persoane care stau la cârma urbei orșovene.

Astfel, astăzi, Cican a fost demis, de la conducerea spitalului, pentru a noua oară, deși, de fiecare dată la cele opt demiteri precedente, fostul manager s-a întors pe post după ce a câștigat în instanță toate procesele, iar culmea este că toate cheltuielile de judecată și salariile restante ale managerului trebuie achitate din bugetul local al Orșovei, adică din buzunarul orșovenilor. Așadar, pentru a-și satisface o ambiție și, cel mai probabil văzând avântul luat de managerul Cican, edilul orșovean îi obligă pe cetățeni să suporte cheltuielile pe care acesta le pierde prin instanțe, în încercarea disperată de înlăturare a unui politician (culmea), cândva, susținut chiar de însuși primarul orșovean.

La conducerea unității sanitare din Orșova, a fost numit, cu titlu de interimar, nimeni altul decât Gheorghe Preda, fost ofițer al DGA, actualmente pensionar.

„În urma analizei, se constată faptul că, prin decizia managerială a managerului în funcție, în toate componentele sale, nu a fost asigurată legalitatea în cadrul Spitalului Municipal Orșova. Chiar și din raportul întocmit de către Camera de Conturi Mehedinți, se rețin numeroasele nereguli cu privire la transferul gratuit de la Spitalul de Urgență Caransebeș a echipamentului RMN, a contractelor de prestări servicii având ca obiect operațiunile de dezinstalare și manipulare, depozitare, fără aprobarea ordonatorului principal de credite și a Consiliului de Administrație din cadrul Spitalului Municipal Orșova.
Se constată, de asemenea, prejudicierea bugetului spitalului prin efectuarea de cheltuieli, contrar prevederilor legale, reprezentând drepturi salariale prin cumul de funcții, acordarea unor premii de excelență în mod nelegal, acordarea unor sporuri pentru condiții vătămătoare, efectuarea de plăți pentru servicii de asistență juridică, servicii de promovare/publicații de ziare, pe platforme media, în mod nelegal, fapte constatate chiar și de către Camera de Conturi a Mehedinți.
Se constată refuzul continuu al managerului de a pune la dispoziția Consiliului de Administrație a documentelor solicitate, cât și comportamentul abuziv și denigrator al managerului de pe rețelele de socializare la adresa membrilor consiliului local, al membrilor Consiliului de Administrație și al Primarului municipiului Orșova.
De asemenea, din referatul nr. 150/26.06.2023 întocmit de către DSP Mehedinți, se constată faptul că exist deficiențe grave în ceea ce privește încăperile spitalului, dotarea și asigurarea circuitului funcțional.”, conform dispoziției emise de primarul municipiului Orșova, Marius Stoica (cu precizarea că, în prealabil, a fost corectată din punct de vedere gramatical, căci nu ne putem asuma lipsa greșelile redactate de edilul orșovean).

Cu toate că Marius Stoica a emis dispoziția prin care Adrian Cican este nevoit să părăsească pentru a noua oară postul de conducere din cadrul spitalului, secretarul primăriei Orșova, Marian Boțilă, a semnat actul, însă cu obiecțiuni privind legalitatea emiterii acestuia. Redăm o parte a documentului redactat și semnat de Boțilă:

„Raportul întocmit de Camera de Conturi Mehedinți, la care se face referire, nu este un document definitiv, fiind doar un proiect care nu poate produce efecte sub această formă cu privire la niciunul din aspectele la care se face referire în preambulul actului administrativ, indiferent care ar fi acelea.
Motivația conform căruia un motiv de încetare a mandatului ar fi «comportamentul abuziv și denigrator al managerului de pe rețelele de socializare la adresa membrilor consiliului local, la adresa membrilor Consiliului de Administrație al Spitalului și la adresa primarului municipiului Orșova» dă actului administrativ caracter răzbunător, prin folosirea abuzivă a atribuțiilor legale, în condițiile în care persoanele lezate de un astfel presupus comportament se pot adresa instanțelor de judecată.
Totodată, nu se respectă nici prevederile art 199, alin (1) și alin (2) din Codul Administrativ, conform cărora dispozițiile cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează, comunicare ce se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect, de către secretarul general al unității administrativ – teritoriale, nicidecum de la data emiterii.
În aceste condiții, nu-mi pot asuma legalitatea acestui act administrativ, indiferent de amenințările și presiunile care se fac asupra mea.”
Sursa foto Stoica Marius: RESTARTNEWS.RO





Băiatu’ ăla de la primărie nu se învață minte neam!
Dacă nici juristul lui nu ține cu el!
Bube în cap au toți, nu e nimeni cinstit în România, dar dacă vezi că n-ai spor, o lași moartă! Dacă ar plăti de la el din buzunar, s-ar potoli imediat!