Prima zi de școală reprezintă o provocare pentru elevi și părinți, deopotrivă. De la pregătirea hainelor și a ghiozdanului, până la emoția unui nou început: toate aceste ingrediente sunt bifate pe agenda prichindeilor.
Dominic a terminat grădinița, iar astăzi, este prima zi de școală. Începe, cu emoție, clasa pregătitoare. Alături de părinți, se pregătește pentru un nou început.
„Înarmat” cu un buchet de flori, dar mai ales cu speranțe și planuri mari și încursjat de părinți, Dominic a pornit, încrezător, spre Școala Gimnazială Nr. 6, acolo unde va învăța în următorii ani. Odată ce a ajuns, emoțiile au dispărut, iar micul școlar e pregătit pentru prima zi de școală.
„Am emoții. Mă aștept ca, la intrarea în clasă, să îmi cunosc colegii și să îmi placă și să fie frumos. Vreau să învăț și să scriu. Abia aștept să îmi cunosc învățătoarea.”, spune Dominic.
„Am mai multe emoții decât Dominic. Sfatul meu pentru el este să fie atent la cursuri. E o nouă etapă pentru el. Așteptăm să vedem cum se va descurca. Noi, părinții, credem că se va descurca, pentru că este un copil inteligent. Este o nouă etapă pentru el și pentru noi”, declară Vladimir Dobra, tatăl lui Dominic.
Anul școlar 2024-2025, care a început astăzi, 9 septembrie, se va încheia în 20 iunie și va avea 36 de săptămâni de cursuri. Anul școlar va fi împărțit, pentru al treilea an la rând, în cinci modulee de studiu.