UPDATE: Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, victima a fost declarată decedată de către medicul SAJ.
Știre inițială: În această dimineață, pompierii mehedințeni au intervenit pentru gestionarea unui accident rutier produs între un autotren, un autocar și un motor, pe DN 6, aproape de gara Orșova. La fața locului, s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Orșova. La sosirea echipajelor, o victimă – șoferul motocicletei – se afla în stop cardio-respirator, salvatorii începând imediat manevrele de resuscitare. Traficul rutier este blocat.





