Peste 200 de polițiști din cadrul IPJ Mehedinți au organizat, în această dimineață, un protest spontan în fața instituției. Angajații au cerut unitate salarială și au scandat în fața IPJ, împotriva Guvernului. Sunt înamarmați cu mesaje împotriva Executivului: „Cine lucrează în weekend si de sarbatori?” , „De noi, MAI, nu aveți nevoie?”. Protestatarii au ajuns și la sediul Prefecturii.
„Nivelul de nemulțumire al polițiștilor a atins cote alarmante. Vorbim despre diminuări salariale consistente, înregistrate în special în cazul polițiștilor din operativ. Este vorba despre prestarea muncii – de către polițiștii din operativ – în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale. După ce legea salarizării nu s-a aplicat în integralitate din 2017, iar din 2018, s-au înghețat toate sporurile aferente muncii de poliție, iată că, anul acesta, Guvernul vine cu tăieri salariale substanțiale pentru polițiști. Sindicatul EUROPOL a notificat conducerea IPJ Mehedinți că nu vom mai presta muncă suplimentară. De asemenea, nu vom mai presta activități cu apecific electoral – cum ar fi paza secțiilor de votare (misiuni care nu se află în fișa postului).”, declară Constantin Screciu, reprezentant al Sindicatului Europol Mehedinți.
Nemulţumirea sindicaliştilor vizează prevederile aşa-numitei ”Ordonanţe trenuleţ” prin care reclamă că li s-au redus drastic veniturile prin neplata sporului pentru orele lucrate în zile de sâmbete, duminici şi sărbători legale. Sindicatul Europol a explicat că, prin adoptarea OUG ”trenuleţ”, ”poliţiştii vor pierde 1.170 de lei net din salariu în luna ianuarie 2025, doar pentru eliminarea majorării pentru orele lucrate în zilele nelucrătoare”.
„Am ieșit în stradă, alăturându-ne protestului ca urmare a tăierilor salariale, prevăzute de Ordonanța Trenuleț. Aceste diminuări constau în neplata orelor lucrate în weekend și la sărbători legale. Noi sperăm că guvernanții vor lua în seamă protestul nostru pentru că, în caz contrar, vom ajunge în punctul în care nu vom mai executa anumite activități care nu se află în fișa postului. Polițiștii mehedințeni au notificat instituția că, la viitoarele alegeri (cele prezidențiale) nu vor mai asigura paza secțiilor de votare.”, completează Adrian Lăzăroniu, din cadrul Europol Mehedinți.
Sindicaliștii spun că ordonanța prevede tăieri, nu înghețări salariale.
„Noi, cadrele IPJ Mehedinți, afectate de așa-numita Ordonanță Trenuleț, protestăm pentru faptul că ni se elimină sporurile pentru zilele de sâmbătă și duminică și sărbătorile legale. Nemulțumirile sunt mari în rândul polițiștilor și vrem să tragem, prin acțiunea de protest, un semnal de alarmă. Înghețare nu înseamnă dimunuarea veniturilor. Nu cerem nimic în plus. De altfel, Codul Muncii prevede acordarea unui spor de 100% pentru munca din zilele de sâmbătă și duminică, iar noi primim spor de 70%. Veniturile scad cu peste 1.000 lei. Această sumă este o rată la bancă. Avem colegi tineri, au rate, au copii. De unde să scadă?”, spune Adrian Staicu, polițist rutier.
De asemenea, sindicaliştii anunţă că protestele vor continua până când îşi vor recăpăta drepturile. Angajații IPJ au mers și la sediul Prefecturii, unde au scandat nemulțumirile.
„Ordonanța Trenuleț este o bătaie de joc la adresa noastră, pentru că prevede tăieri salariale pentru noi, polițiștii. Ne iau 20% din salariu. Ne întoarcem, în felul acesta, în perioada Băsescu. Noi suntem zilnic în stradă: am lucrat de Crăciun, de Revelion. În primă fază, vom refuza să prestăm ore suplimentare și, cu siguranță, vom ajunge în situația în care să nu mai aplicăm contravenții, ci doar să răspundem solicitărilor venite pe 112.”, explică Alexandru Pătrășcuță, din cadrul SNPPC Mehedinți.
De altfel, zeci de poliţişti din judeţul Buzău și capitală au ales să protesteze, miercuri dimineaţă, faţă de „Ordonanţa trenuleţ” adoptată de Guvern, donând sânge şi beneficiind astfel de o zi liberă din timpul serviciului.