Razie în trafic! Un tânăr a fost depistat după ce a consumat cocaină, iar un alt șofer avea o alcoolemie de 0,74

După ziua în care tradiția spune că barbații beau 44 de pahare, polițiștii de la Rutieră au organizat o amplă acțiune în trafic. Șoferii au fost testați, noaptea trecută, pentru consumul de alcool și droguri. Acțiuni similare s-au derulat în toate județele în noaptea de 9/10 martie.

„Am desfășurat o acțiune preventivă pentru combaterea consumului de băuturi alcoolice și a substanțelor psihoactive, la volan. Cu ocazia acestei acțiuni, au fost constatate mai multe contravenții, fiind aplicate amenzi. Totodată, în municipiul Drobeta Turnu Severin, a fost depistat un conducător auto care se afla sub influența substanțelor psihoactive, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța cocaină. Acesta a fost transportat la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice. În continuare, vom desfășura activități în scopul prevenirii și combaterii cauzelor generatoare de accidente.”, declară inspectorul de poliție Ionelia Bobîrsc, din cadrul Serviciului Rutier Mehedinți.

În Drobeta Turnu Severin, un șofer, care a ieșit pozitiv la cocaină, spune că nu are idee cum a ajuns în această situație. În acest caz, bărbatului i-a fost reținut permisul de conducere și a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„Nu știu ce s-a întâmplat. Nu consum și nu am consumat astfel de substanțe. Am rămas surprins. O să merg la probe de sânge.”, spune tânărul.

„Rezultatul aparatului Drugtest se prezintă pozitiv pentru cocaină. Din acest motiv, ne vom deplasa la unitatea de primiri urgențe, pentru a i se recolta probe de sânge și de urină, conducătorului auto, în vederea stabilirii situației exacte.”, explică agent șef Virgil Deatcu, din cadrul Serviciului Rutier Mehedinți.

Un alt șofer a fost depistat conducând după ce a consumat alcool. Astfel, un  autoturism a fost oprit pe DC 79 din comuna Stângăceaua, iar la testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de probe biologice. În această cauză, polițiștii i-au reținut conducătorului auto permisul de conducere și au deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La activități, au fost constatate mai multe nereguli, pentru care polițiștii rutieri au aplicat 214  sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002, în valoare totală de 62.205 de lei. Mai mulți dintre șoferii controlați circulau cu mașini care aveau ITP-ul expirat. De asemenea, au reținut 5 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.

„Consider că este o acțiune corectă. Sunt mulți șoferi care consumă alcool și droguri, iar multe accidente pleacă de la băutură.”, spune unul dintre șoferii controlați de polițiștii rutieri.

„Am o părere foarte bună despre această acțiune. Am văzut că este razie în tot orașul. În ultima vreme, sunt tot mai mulți șoferi drogați. Aceștia sunt un pericol în trafic și pot provoca, oricând, accidente.”, spune, la rândul său, un tânăr șofer tras pe dreapta.

Polițiștii vor continua astfel de acțiuni, pentru  reducerea numărului de accidente rutiere, cât și pentru un trafic în siguranță.