Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin, Biroul Ordine Publică, au depistat, în trafic, un tânăr de 18 ani, din Drobeta-Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Tudor Vladimirescu, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat 0,22 mg/l alcool în aerul expirat.
Față de acesta, s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1822.5 lei, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru o perioadă de 90 de zile.




