Polițiștii din cadrul Poliției orașului Strehaia au depistat, în trafic, un tănăr de 25 de ani, din comuna Grozești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Câmpului, în orașul Strehaia, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat 0,92 mg/l alcool în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe.




