La data de 28 ianuarie a.c., ora 00.20, Poliția orașului Baia de Aramă a fost sesizată, de un bărbat de 30 de ani, din comuna Isverna, cu privire la faptul că trei bărbați, în timp ce se deplasau cu un autoturism, pe DN 67 D, au fost opriți în trafic, moment în care mai multe persoane ar fi spart geamul și ar fi sustras cheile autovehiculului și telefoane mobile.
Din cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mehedinți a reieșit că trei bărbați cu vârste între 20 și 28 de ani, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe DN 67 D, zona denumită Valea Cernei, au fost opriți în trafic de un autoturism prevăzut cu stroboscoape. Ulterior, în zonă, a mai oprit un alt autovehicul.
Din autoturisme, au coborât mai multe persoane îmbrăcate în haine de culoare închisă, cu fețele acoperite cu cagule și purtând mănuși, care și-au declinat o calitatea oficială, iar, prin folosirea unui pistol tip airsoft și a unor substanțe lacrimogene, au reușit extragerea ocupanților autoturismului oprit.
Ulterior, prin întrebuințarea unor acte de violență și amenințări, cele trei persoane au fost imobilizate și transportate pe un drum adiacent și izolat, fiind deposedate de telefoane mobile și de cheile autoturismului.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor Poliției orașului Herculane, au fost identificați bănuiții, fiind vorba de 7 bărbați, cu vârste între 20 și 54 de ani.
În baza probatoriului administrat, Judecătoria Baia de Aramă a emis 8 mandate de percheziție domiciliară, 7 dintre acestea în județul Constanța, iar unul în județul Mehedinți.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate două autoturisme, trei stații emisie recepție, 3 pistoale, 2 puști tip airsoft, o pungă cu un kilogram de muniție, 3 recipiente cu gaz comprimat, obiecte tăietor – înțepătoare, cagule, mănuși de protecție din material textil, articole vestimentare și 15 telefoane mobile.
Șapte bărbați au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în vederea audierii și luării măsurilor preventive. În urma audierilor, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore. Ieri, 20 aprilie, cei șapte bărbați au fost prezentați Judecătoriei Baia de Aramă cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost însușită de instanță.
Cercetările sunt continuate sub îndrumarea și supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Mehedinți, Constanța și Tulcea, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mehedinți, Serviciului Criminalistic Mehedinți și jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța.
Totodată, activitatea a beneficiat de suportul Unității Centrale de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.