Folescu a fost exclus din AUR. Anunțul a fost făcut public de formațiunea politică.

După săptămâni bune în care deputatul Cornel Folescu nu și-a mai făcut apariția la sediul AUR Mehedinți (cel puțin, nu conferințe de presă), formațiunea politică anunță excluderea parlamentarului din rândurile AUR. Mărul discordiei ar fi reprezentat de neînțeegerile dintre politicianul mehedințean și conducerea centrală a partidului.

“Alianța pentru Unirea Românilor a luat decizia excluderii deputatului de Mehedinți, Cornel Folescu, din partid și din cadrul grupului parlamentar AUR din Camera Deputaților. Motivul deciziei pe care conducerea AUR a luat-o este reprezentat de rezultatele foarte slabe ale domnului Cornel Folescu în perioada în care și-a asumat rolul de coordonator al campaniei pentru alegerile europarlamentare de la nivelul județului Mehedinți, precum și lipsa acestuia de implicare în cadrul filialei județene a partidului.”, transmite Departamentul de Comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor.

Până la această oră, Cornel Folescu nu a comentat în niciun fel decizia de excludere a sa din AUR. Parlamentarul s-a înscris în AUR Mehedinți la sfârșitul anului trecut (fiind pregătit pentru candidatura la primăria reședinței de județ), mandatul de deputat câștigându-l pe listele Partidului Social Democrat în 2020. Anterior, politicianul a ocupat postul de viceprimar al Severinului. Surse din politica mehedințeană susțin că parlamentarul ar urma să se alăture liberalilor.