Virgil Popescu: „Când eram ministru, am temperat creșterea prețului energiei furnizate de Hidroelectrica.”

Schema de plafonare a prețurilor la energie electrică în România va expira pe 1 iulie, după oprirea ajutorului guvernamental și liberalizarea completă a pieței. Această schimbare va avea un impact semnificativ asupra facturilor consumatorilor casnici, cu creșteri substanțiale de prețuri pentru majoritatea românilor. Consumatorii se pot confrunta cu o dublare a prețului. În acest context, fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, acuză Hidroelectrica de o creștere semnificativă a prețului la energia electrică pentru consumatorii casnici. Acesta solicită Ministerului Energiei să intervină rapid pentru protejarea populației.

„Eliminarea schemei de plafonare a prețurilor la energie electrică de la 1 iulie 2025 aduce în prim-plan o decizie cu un impact social major: creșterea tarifelor practicate de Hidroelectrica pentru consumatorii casnici cu peste 60%, de la aproximativ 280 lei/MWh la 453 lei/MWh. O astfel de modificare este o decizie sensibilă social, care afectează milioane de gospodării (nu doar clienții casnici ai Hidroelectrica) și are potențialul de a destabiliza întreaga piață a energiei. În perioada în care eram ministru al Energiei, prin deciziile luate într-o companie în care statul are 80% din acțiuni, am reușit temperarea creșterii prețului energiei furnizate de Hidroelectrica consumatorilor casnici, asigurând în același timp un profit bun pentru o companie listată pe bursă. Ministerul Energiei are obligația să intervină.”, transmite fostul ministru pe pagina de Facebook.

„Începând cu 1 iulie 2025, odată cu eliminarea plafonării prețurilor, Hidroelectrica intenționează să majoreze tariful pentru consumatorii casnici de la 280 lei/MWh la 453 lei/MWh. Asta înseamnă o creștere de peste 60%. Ce înseamnă acest lucru: milioane de gospodării afectate direct; un șoc pentru întreaga piață de energie; un precedent periculos: ceilalți furnizori pot urma exemplul, chiar și fără justificare economică. Când eram ministru al Energiei, am luat următoarele decizii pentru a tempera creșterea prețurilor:

– Am mandatat reprezentanții statului în Adunarea Generală a Acționarilor companiei – companie în care statul deține 80% – să adopte un preț accesibil pentru populație.

– Am demonstrat că se poate avea un preț corect pentru români și în același timp un profit solid pentru companie, care este listată pe bursă.

– Am echilibrat interesele economice cu responsabilitatea socială – exact ce trebuie făcut și acum!

Cifrele spun totul: profitul net al Hidroelectrica în 2023 a fost de 6,3 miliarde lei. Profitul net în 2024 (în an cu producție scăzută) a fost de 4,12 miliarde lei. Prețul energiei active în acești ani a fost între 250 – 280 lei/MWh. Deci compania este deja extrem de profitabilă și totuși, în loc să continue pe acest model echilibrat, Hidroelectrica alege acum maximizarea profitului, pe spatele populației. Solicit public Ministerului Energiei să intervină FERM și URGENT: să analizeze impactul social al deciziei Hidroelectrica asupra consumatorilor vulnerabili și să mandateze reprezentanții statului în Adunarea Generală a Acționarilor companiei să revizuiască strategia comercială în așa fel încât Hidroelectrica să devină un market maker real, nu doar pe hârtie. Să restabilească echilibrul între profit și responsabilitate publică. Hidroelectrica este o companie de interes național, iar statul are datoria să protejeze cetățenii. Energia nu este doar o marfă. Este un bun public. Este un pilon de stabilitate națională. Statul are toate pârghiile – trebuie doar să le folosească.”, mai spune Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!